- 162 vizualizări
Stimaţi colegi, Vă invităm respectuos să participaţi la lucrările simpozionului național „Starea ecosistemelor acvatice transfrontaliere ale Republicii Moldova”, ediția a II-a, care se va desfășura la 17 octombrie 2025 în Institutul de Zoologie, Universitatea de Stat din Moldova (MD 2028, Chișinău, str. Academiei, 1).
Simpozionul este organizat în cadrul subprogramulului „Evaluarea structurii și funcționării lumii animale și ecosistemelor acvatice sub influența factorilor biotici și abiotici în contextul asigurării securității ecologice și bunăstării populației”, codul 010701.
Arii tematice:
• Monitoringul complex și aspectele metodologice ale estimării calității apei și stării hidrobiocenozelor;
• Biodiversitatea și rolul hidrobionților în funcționarea ecosistemelor acvatice transfrontaliere;
• Investigații ecotoxicologice în descifrarea funcționalității ecosistemelor acvatice și elaborarea biotehnologiilor în acvacultură;
• Starea ihtiofaunei și menținerea efectivului speciilor rare prin valorificarea durabilă a ecosistemelor acvatice și dezvoltarea pisciculturii ecologice.
Simpozionul se va desfășura cu prezență fizică și va cuprinde o sesiune plenară și o sesiune de comunicări tematice. Limba oficială a evenimentului – limba română.
Termenul limită pentru expedierea lucrărilor: 30 septembrie 2025.
Mai multe detalii privind organizarea și condițiile de participare la simpozion găsiți AICI.
Modelul articolului în format Word este disponibil AICI.
Comitetul organizatoric